duminică, 26 februarie 2012

EXERCITII DE TELEPATIE

Exerciţii de telepatie

Într-o zi, Ptahhotep m-a convocat pentru seara respectivă. Când m-am prezentat în faţa lui, mi-a spus:
-        Până acum ai trecut cu bine de testele pregătitoare, aşa că poţi încerca să intri în contact spiritual cu oricine doreşti. Aceste exerciţii reuşesc cel mai bine după apusul soarelui, căci razele soarelui au o acţiune care stimulează centrii nervoşi şi glandele care slujesc manifestarea corporală a spiritului şi care fixează conştiinţa în materie. Razele soarelui se opun manifestărilor spirituale. După apus, soarele încetează să mai acţioneze în această direcţie, conştiinţa se eliberează de influenţa anumitor centri nervoşi şi se poate înălţa către spirit. Tocmai atunci, fiinţele vii doresc să doarmă. De altfel, „dormitul” nu înseamnă altceva decât retragerea conştiinţei din corpul fizic pentru a pătrunde în domeniul spiritului. Iar cum majoritatea oamenilor nu pot încă să atingă conştient nivelele inferioare de conştiinţă, ei îţi pierd cunoştinţa şi adorm. Prin practică, îţi vei putea dezvolta rezistenţa nervilor astfel încât să rămâi conştientă şi pe planul inferior. În acest fel, centrii nervoşi şi cerebrali care rămân în repaus în timpul zilei se activează şi pot absorbi şi transmite vibraţiile spiritului, ale Sinelui. Acesta este momentul în care vei putea stabili un contact la distanţă, adică un contact telepatic. Aşa se explică de ce începătorii practică aceste exerciţii după apusul soarelui, pentru a nu fi nevoiţi să suporte influenţa acestuia. Mai târziu, ei reuşesc să stabilească asemenea contacte telepatice la orice oră din zi sau din noapte.
La fel ca în cazul exerciţiilor de concentrare, atenţia trebuie focalizată asupra unui singur gând. Concentrează-te în întregime asupra persoanei cu care doreşti să intri în contact. Te poţi ajuta în acest scop de forţa imaginaţiei tale: imaginează-ţi-o în faţa ta, în mintea ta, cum arată silueta ei, faţa ei, ochii, imaginează-ţi că eşti una cu ea şi că ea este una cu tine, până când capeţi sentimentul că mâinile ei sunt mâinile tale, că trupul ei este trupul tău, până când te identifici perfect cu ea. Când ai atins această stare, gândeşte-te într-o manieră clară şi concentrată la mesajul pe care doreşti să i-l transmiţi. Gândeşte-te la el conştientă de faptul că tu eşti persoana în cauză, care gândeşte gândul respectiv în interiorul fiinţei tale.
Acest exerciţiu se împarte în trei faze: mai întâi, vei începe prin a exersa în prezenţa persoanei cu care doreşti să stabileşti contactul telepatic, în timp ce persoana în cauză se concentrează asupra ta.
Mai târziu, poţi trece la executarea exerciţiului de la distanţă, la un moment prestabilit, fiecare din voi ştiind că celălalt se concentrează asupra sa.
În cea de-a treia fază va trebui să stabileşti un contact la distanţă fără ca celălalt să fie avertizat. Cele trei faze alcătuiesc partea pozitivă (sau activă) a exerciţiului telepatic, când tu eşti cea care doreşte să transmită ceva. Jumătatea negativă (sau pasivă) a exerciţiului constă în a putea să receptezi şi să înţelegi tu însăţi o comunicare telepatică. Această parte este alcătuită şi ea tot din trei faze: cea în care tu te pui într-o stare de receptivitate şi de „vid” în prezenţa persoanei de la care doreşti să primeşti un mesaj; cea în care primeşti mesajul singură, dar la un moment convenit dinainte, deci în care ştii când şi cine urmează să se concentreze asupra ta; şi în sfârşit, cea în care vei putea recepta toate mesajele telepatice fără a şti cine şi când se concentrează asupra ta.
Cu timpul îţi vei dezvolta atât de bine această facultate telepatică încât vei putea reacţiona instantaneu la orice mesaj telepatic, emis de oricine şi în orice moment. Oricare ar fi ocupaţia ta, vei simţi când cineva se concentrează asupra ta şi îi vei auzi vocea în interiorul tău. Pe un nivel încă şi mai înalt de transmisie telepatică nu numai că vei auzi vocea persoanei, dar vei putea chiar vedea imaginea ei. Silueta, faţa, dar mai ales ochii ei îţi vor apărea în faţă, ca şi cum ar fi vorba de o viziune onirică, de un vis. Atunci când vei atinge acest nivel, lanţurile materiei – corpul fizic – nu îţi vor mai părea atât de grele, iar starea de izolare în care te afli va fi considerabil redusă. Altfel spus, te vei putea bucura de libertatea spiritului chiar în interiorul corpului fizic.
Aşadar, legătura telepatică poate fi stabilită cel mai uşor noaptea, când conştiinţa este mai puţin preocupată de gânduri, când omul este mai puţin izolat şi mai pasiv, iar radiaţia ta telepatică are şanse mai mari de a-i atinge centrii nervoşi. Din păcate, la majoritatea oamenilor aceşti centri nervoşi sunt atât de adormiţi, atât de puţin dezvoltaţi, încât este necesară o acţiune de concentrare foarte intensă pentru ca ei să reacţioneze. Le poţi transmite mesajul tău inclusiv în timpul somnului, caz în care te vor visa şi vor primi comunicarea ta sub forma visului. Practica îţi va dezvălui toate legile telepatiei. Vei ajunge să-ţi dai seama imediat dacă cineva este ocupat şi vei învăţa să te izolezi de gândurile altora dacă te concentrezi asupra altui aspect. Numai începătorii se deranjează între ei!
Vei face aceste exerciţii în fiecare seară, sub ghidarea mea. Să trecem aşadar la practică. Aşează-te în faţa mea, cu ochii închişi, şi încearcă să-mi transmiţi un gând.
M-am aşezat în faţa lui Ptahhotep şi m-am concentrat asupra Lui. Mi-am imaginat că sunt Ptahhotep, până când am simţit că mâinile, picioarele şi trupul meu erau una cu ale sale. Apoi m-am concentrat asupra următorului gând: „Eu, Ptahhotep, mă voi ridica şi voi mângâia părul acestei sărmane creaturi – adică părul meu”. Am emis acest gând deoarece din mâinile lui Ptahhotep emana o forţă uluitoare, iar eu eram întotdeauna fericită atunci când îşi punea mâinile pe capul meu.
O secundă mai târziu, Ptahhotep s-a ridicat, şi-a pus mâna pe capul meu şi mi-a mângâiat părul. Reuşisem să mă concentrez perfect, chiar dacă Ptahhotep putea să-mi citească întotdeauna gândurile, chiar şi fără ajutorul unui contact telepatic.
-        Bine, mi-a spus el, surâzând. Nu ţi-am citit gândul numai pentru că pot să ţi-l citesc oricând, ci pentru că te-ai concentrat corect. Până şi leul tău ar fi simţi ce doreşti de la el.
-        Leul meu, Părinte al sufletului meu, asta o cred… Dar o fiinţă umană?
-        Răbdare, copila mea. Cu timpul, vei reuşi. Să încercăm acum invers: eu am să-ţi transmit acum un gând. Goleşte-ţi aşadar mintea şi fii receptivă.
Ptahhotep s-a aşezat, iar eu am făcut ce mi-a spus. Aproape imediat, am auzit în sinea mea vocea lui, ca şi cum ar fi venit din inima mea: „După ce vei dobândi un control suficient de bun asupra celor 12 virtuţi gemene, îţi voi dezvălui ultimele secrete de dinainte de iniţiere”.
Am deschis ochii şi, plină de bucurie, l-am întrebat:
-        Deci sunt pregătită pentru iniţiere?
Ptahhotep mi-a zâmbit:
-        Întrucât ai auzit mesajul meu, înseamnă că eşti pregătită. Mai trebuie însă să-ţi perfecţionezi autocontrolul.
M-am ridicat, m-am repezit la gâtul lui şi i-am aplicat câteva săruturi sonore pe obraji. Ptahhotep m-a îmbrăţişat la rândul lui şi mi-a spus, râzând:
-        Păi, aşa ştii tu să te controlezi? Nu ai putut rezista deloc efectului unităţii spirituale. Ai trăit uniunea spiritului nostru comun, sursele de energie au pus stăpânire pe corpul tău, iar acum acesta doreşte să ia parte şi el la bucuria unităţii. Dar nu uita: ceea ce este divin la nivelul spiritului, deoarece corespunde legilor spiritului, devine satanic la nivelul materiei, deoarece aici corespunde legilor materiei. Unitatea în spirit este posibilă, unitatea la nivelul corpului nu este; două corpuri nu pot fi simultan în acelaşi loc. Nostalgia unităţii paradisiace care îi animă pe oameni îi face să-şi unească trupurile şi să alunece către sexualitate. Natura se foloseşte de această dorinţă şi o aplică pentru a asigura procreaţia şi perpetuarea speciei. Marea decepţie vine din faptul că sexualitatea nu poate crea unitatea. Ceea ce explică de ce fiinţele vii, pe lângă faptul că se simt golite de energie, se simt inclusiv triste după consumarea unei relaţii sexuale. Căci sufletul rămâne nesatisfăcut, dorinţa sa arzătoare de a regăsi unitatea paradisiacă rămâne la fel de puternică, iar natura exploatează această sete de nepotolit pentru a-şi asigura descendenţa. De aceea, ar fi de dorit să nu laşi niciodată această dorinţă de unitate să-ţi pătrundă corpul într-o manieră necontrolată. Eu sunt perfect înarmat pentru a rezista în faţa frumuseţii tale perfecte, dar există bărbaţi mai tineri şi mai puţin experimentaţi, care nu ţi-ar putea rezista dacă le-ai sări la gât! Dar în acest caz, degeaba îţi dau sfaturi, a adăugat Ptahhotep, căci experienţele îţi lipsesc. Şi tocmai acestei lipse de experienţă îi datorez eu această declaraţie de iubire atât de arzătoare!
-

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...