sâmbătă, 28 august 2010

Frica





Frica este o lecţie teribilă adresată fiinţei noastre şi depinde de noi dacă trecem examenul, dacă învăţăm lecţia sau dacă ne încăpăţânăm şi rămânem repetenţi. Ca şi iubirea, fericirea, bucuria şi împlinirea, sufletul trebuie să înveţe şi valoarea urii, supărării şi deznădejdei, câteodată fiecare deschizând poarta către o altă lecţie. Totul se leagă precum lanţul etern al trăirilor şi ne găsim deseori în ipostaze care cer rezolvare prin rezultatele unor lecţii învăţate în trecut, însă pe care nu am fi crezut că le-am putea utiliza vreodată în mod real.
Frica ne învaţă să trecem peste. Poate fi de asemenea, o măsură de siguranţă, ca un sistem de securitate performant. Folosit înţelept şi numai într-o anumită măsură, acesta ne înştiinţează când suntem în pericol şi ne dă posibilitatea redresării. Însă obişnuindu-ne cu el cădem în extrema fricii permanente. La cel mai mic sunet, la cea mai mică vibraţie, alarma fricii sună asurzitor, iar noi ne retragem speriaţi undeva în noi şi refuzăm să ieşim. Chiar şi atunci când nimic nu ne ameninţă, alarma fricii ne face să credem că pericolul este permanent. Trăind înţelept, frica este transformată
în vigilenţă şi luciditate şi pusă să lucreze pentru noi. Trăind în ignoranţă, facem din frică un lanţ greu cu care ne încătuşăm şi ne legăm de peretele unei celule întunecoase din noi pentru a fi în siguranţă.Pentru a scăpa de frică trebuie întâi să ştim ce ne aduce ea. Dacă ne aduce beneficii sau ne scapă din anumite situaţii, atunci este timpul să o numim vigilenţă. Dacă nu face decât să ne blocheze gândirea şi iubirea, atunci este un element inutil care trebuie ars, topit şi reciclat. Să spunem că un părinte este atât de grijuliu cu copilul său încât se teme în permanenţă pentru siguranţa lui.
Ataşamentul alimentat de capcanele propriului său mental îi va genera tot felul de scenarii: dacă stă prea mult la calculator nu va face nimic constructiv şi îşi va rata întreaga viaţă, dacă nu îl informează pe părinte unde este, cu cine şi de ce, acesta poate păţi cele mai mari nenorociri, cine ştie?!? Dorinţa de
control alături de frică îl face pe părinte, în cazul nostru, să nu respecte liberul arbitru al copilului său. Mai mult, gândindu-se la toate nenorocirile posibile, va reuşi într- un sfârşit să-i atragă acele nenorociri în mod real copilului, pentru că nimic nu este mai puternic decât
legătura psihică a unui părinte cu copiii săi şi Frica nu este lipsa curajului, dimpotrivă, ea ne obligă să găsim în noi curajul de a face faţă unei provocări. Inima este cea care suferă cel mai mult de pe urma fricii, aşa cum frica are de suferit de pe urma inimii. Frica sădită în inimă o cuprinde, o înglobează, ca un copac monstruos şi lipsit de frumuseţe interioară, o seacă de iubire şi o îmbolnăveşte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...